Politic sau politica? Dileme vechi si noi!

Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie bibliotecile publice din România nu mi se par cele mai instigatoare locuri la cultură. Calitatea personalului, funcţionarul public nu foarte diferit de funcţionarul public al oricărei altei instituţii publice de la noi, regulile bizare şi atât de diferite de la o bibliotecă la alta, programul cu publicul şi ezitarea ori neştiinţa în a oferi informaţii cititorului (cercetătorului) sunt doar câteva din cele mai enervante şi mai neplăcute experienţe prin care trece oricine are de-a face cu ceea ce numim Bibliotecă publică în România. Având experienţa lecturilor şi împrumuturilor în bibliotecile publice din Budapesta (CEU), Sundsvall (MittSweden University) şi Amsterdam (Felix Meritis, University of Amsterdam) voi face câteva comparaţii cu bibliotecile proaspetei noastre ţări intrate în Uniune.

Ca student la doctorat, scriu la teză sub presiunea dead-line-ului din septembrie. Mă prezint conştiincios în fiecare dimineaţă la Biblioteca Academiei. Pentru că programul este zilnic până la ora 2 p.m. continuu lucrul după-masă la biblioteca Arhivelor Naţionale ale României. Am frecventat până la sfârşitul lui iunie şi Biblioteca Centrală Universitară, dar din iulie şi până la sfârşitul lui septembrie, bibliotecarele de acolo au intrat în concediu (sub pretextul renovării!?). Oricum aşa cum îmi mărturisea una dintre angajatele BCU, concediul e posibil să se prelungească şi în octombrie, deci una din biblioteci a fost tăiată de pe listă.

Deşi cooperanţi în cea mai mare parte a timpului, la Biblioteca Academiei nu am întânit oameni mai conştiincioşi să rupă uşa cu cel puţin 10 minute înainte de închiderea programului. Mi-au devenit simpatici aceşti angajaţi ai statului care se îngrămdesc buluc să iasă din clădire cu câteva secunde înainte de închiderea programului cu publicul. Continue reading…

De pe site-ul inpolitics.ro al Dianei Dragomir aflăm că expertul în comunicare politică on-line, Phil Noble vine la Bucureşti pe 30 septembrie. De pe acelaşi site vom şti probabil foarte curând unde va fi evenimentul anului din lumea comunicarii politice şi cum se va face accesul. Deocamdată ni se spune doar că Phil Noble va vorbi despre Barack Obama:

„Obama’s campaign is a historic fusion of the key elements of real change - the right leader, the right message, the right media and the right political environment.”

Pentru cine are nevoie de informaţii de background despre Phil Noble se poate uita în Blogroll, alături.

Mă pot lăuda că am studiat la o bursă în 2004 în Amsterdam cu Phil Noble şi Jacques Monasch.

Şi la fel cum spunea în 2004 când prevestea rolul mesianic al internetului şi al noilor tehnologii, Phil Noble, fondatorul PoliticsOnline, spune şi acum în 2008 când se referă la YouTube, cel mai popular site de video-sharing, ca la unul dintre cele mai puternice instrumente in campania electorală: “Diferenta dintre campania din 2008 si cele anterioare este că în cea din 2008 tehnologia joaca un rol fundamental.” Dacă nu o stăpâneşti tu, te stăpâneşte ea pe tine!

Eşecul evident al învăţământului jurnalistic este incapacitatea noilor generaţii de licenţiaţi de a se impune ca lideri de opinie în redacţii şi de a schimba faţa presei. De fapt, când cineva cu studii în media sau comunicare se recunoaşte învins în redacţie, el admite idealismul oricărui proiect iluminist.

Studenţii de la jurnalism, dar şi tinerii care urmat cursurile de pregătire ale oricărei Şcoli de jurnalism, care spun adesea că una au învăţat în şcoala şi alta se întâmplă pe piaţa media vor să spună de fapt că regulile care dictează pe piaţa reală sunt cu totul diferite de regulile jurnalismului ideal care se predau la catedră.

La şcoală, studenţilor li se spune cum ar trebui să fie. Cei care intră pe piaţa presei din România (care mai au şi „ghinionul” să facă o facultate de profil), constată cu amărăciune că reguli ca piramida inversată, verificarea din trei surse, prezentarea tuturor punctelor de vedere implicate, a nu înşela publicul promiţând altceva în titlul decât e în conţinutul textului etc. (pentru a enumera doar câteva) sunt reguli bune doar pentru a-ţi lua examenul şi atât. În redacţie dictează şeful Rating şi patronul MarketShare. Iar directivele lor (pentru atingerea numerelor mari) sunt senzaţionalul, tabloidizarea, manelizarea, imbecalizarea, eloidizarea etc. Continue reading…

Titlul şoc de mai sus este folosit cu intenţia de a capta atenţia. Evident că mulţi dintre studenţii greu încercaţi de licenţa din acest an, nu doar că au dat, ci au şi luat licenţa. Mulţi dintre cei care au luat licenţa nu se regăsesc în generaţia messenger. Reciproca nu e neapărat valabilă.

Studenţii „generaţiei messenger” au răspuns în stilul chat-ului sau al mirc-ului la licenţa de la Jurnalism din iunie, cu bine-cunoscutele asl, pls. Titlul şoc, despre care erau puşi să povestească, a fost scris pe foaia de examen a „studentului messenger” TITLU SHOK. Stituaţia era descrisă ca SITUATZIA. Nu mai amintesc despre subitilităţi gramaticale ca substantive derivate din verbele care încep cu î din i scrise anapoda: reânceperea, reânscrierea, reântoarcerea – probabil regula e să scrii tot ce e î în interiorul cuvintelor cu â.

Îi ştiu şi îi respect pe cei mai mulţi din studenţii care şi-au dat licenţa anul acesta. Am lucrat nemaipomenit de performant cu ei la seminariile de Politologie, Sociologie şi la cursul de Marketing politic. Dar printre ei şi dintre ei se naşte o generaţie nouă.

Această generaţie, viitoarea generaţie a comentatorilor de pe Realitatea şi a analiştilor de pe Antena 3, scrie în limbaj on-line într-o lucrare de examen final la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării. Şansa lor este probabil aceea că textele lor vor fi vorbite, iar nu citite de public.

Ei sunt studenţii care au experienţă de presă, dar nu ştiu nici cine le sunt profesorii, nici unde e biblioteca la facultate. Sunt studenţii care au scris în lucrarea de licenţă că Lucian Blaga a candidat la primărie. Ei sunt cei care vor să fie astăzi vedete de televiziune sau prezentatori/oare de ştiri şi meteo. Cei care nu deschid mai mult de o carte pe an, care nu scriu şi nu citesc în limba română, (citesc doar în engleză şi pretind că ştiu foarte bine engleza şi atât) şi care solicită să fie plătiţi de la primul job în mii de euro. Ei sunt jurnaliştii care vor interpreta de azi înainte evenimentele din societatea civilă şi politică românească.

Am un exemplu de comentariu asupra actualităţii al unuia din, probabil, viitorii jurnalişti de succes ai ţării. Cităm o frază elocventă dntr-o lucrare, dar o dăm anonimă:

„…i-am susţinut pe jucătorii noştrii români în acet campionat care din nefericire pentru noi a durat foarte puţin şi din punctul meu de vedere putem spune că suntem români, trăim în România şi totodată trebuie să susţinem atât achipa română de fotbal cât şi celelate sporturi, nu putem da vina pe nimeni, nici pe Mutu sau pe ceilalţi jucători, au dat tot ce au putut.”

Continue reading…

67% dintre studenţi admit că au copiat la examen şi o cincime dintre ei recunoasc că au plagiat referate sau lucrări de seminar. Sunt concluziile unei cercetări condusă de profesoara Mihaela Miroiu de la SNSPA, Bucureşti.

29% dintre studenţii care copiază nu simt nici vinovăţie, nici ruşine chiar şi atunci când sunt daţi în vileag de colegi sau profesori. Acesta e un alt studiu pe relaţia dintre emoţiile morale şi frauda intelectuală. Coordonatorul cercetării este profesorul Septimiu Chelcea de la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii din Bucureşti. „În loc ca în mediul universitar aceste practici moştenite probabil din liceu să fie pedepsite, ele sunt tolerate în primul rând de către studenţi, dar şi de către profesori, ceea ce mi se pare grav“, spune profesorul Chelcea.

„Frauda intelectuală a ajuns o practică curentă în mediul academic“, acuză profesorul ieşean Adrian Neculau. „La noi, falsul este un sport popular, moştenit din vremea comunistă. O lungă perioadă de 3-4 generaţii am trăit într-o lume a raportărilor mincinoase“, explică profesorul Neculau.

„Studenţii văd că prin fraudă se câştigă profituri foarte mari. Atunci, de ce n-ar încerca şi ei să fraudeze în spaţiul universitar?“, se întreabă profesorul Lazăr Vlăsceanu, şeful catedrei de Sociologie de la Universitatea din Bucureşti. Asta mă întreb şi eu… Şi mă mai întreb dacă pedepsirea infractorilor studenţi nu ar trebui să se lase cu sancţiuni care să meargă până la exmatriculare si chiar cu interzicerea de a mai fi licentiat in orice facultate?!

Mai mult despre nesimţirea furtului la examene sau în referatele studentesti au scris jurnaliştii de la Cotidianul.

Pe-un picior de plai
Unde habar n-ai
Iată vin cu tot
La aeroport
Jucători-vedete
Cu cercei şi plete,
Ghiuluri, celulare,
Şi cu girofare
Cu gagici frumoase
În ţoale bengoase.

Se vor îmbarca
Cu toţi vor pleca
Spre un campionat
De toţi aşteptat
Cam de vreo opt ani
Speranţe şi bani,
Ni s-a împlinit
Pohta ce-am pohtit.

Ne-au aruncat sorţii
Într-o grupă a morţii,
Cu dârzi olandezi,
Cu cocoşi francezi
Şi italieni
Iuţi şi cam vicleni. Continue reading…